Head of Operations la Trend Consult despre de ce pragul adopției AI nu e tehnic, ci de reflex — și ce se schimbă în învățare când informația nu mai e rară.
Ce se schimbă în industria învățării atunci când informația este la îndemâna oricui, iar AI poate produce conținut în câteva secunde? Pentru Sârbu Dragoș, Head of Operations, valoarea stă tot mai mult în felul în care îi ajuți pe oameni să înțeleagă, să aleagă și să aplice ceea ce învață.
Am discutat despre cum poate transforma AI experiența de învățare, ce înseamnă concret schimbarea de mentalitate într-o echipă și de ce adoptarea tehnologiei depinde de oamenii care îi găsesc un rost în munca de zi cu zi.
Cum considerați că AI și tehnologiile avansate vor influența în următorii 5 ani industria în care activați?
Sârbu Dragoș: Cred că impactul e pe mai multe niveluri.
La nivel de produs, nevoia de învățare se schimbă: nu mai e vorba de transfer de cunoștințe, ci de experiență personalizată. Informația e deja peste tot; valoarea se mută în cât de aplicabil devine, pentru fiecare om în parte, ce livrezi.
La nivel de producție, conținutul se face mult mai rapid. Dar tocmai de asta crește nevoia de gândire critică și de o filozofie clară în spate. Când poți produce orice, întrebarea nu mai e „ce putem produce”, ci „ce merită transmis și de ce”.
La nivel de skill-uri, harta se rearanjează. Scad competențe precum planificarea sau organizarea, pe care le preia AI-ul. Cresc altele, profund umane: autogestionarea emoțională, gestionarea relațiilor, gestionarea schimbării.
În sală se deschid lucruri noi: roleplay cu AI sau reverse learning în timp real, în care participantul își caută răspunsul direct cu AI-ul, ghidat de sursele pe care i le dăm, apoi dezbatem cum se aplică. Rolul trainerului nu dispare; se mută. Devine ghid al interacțiunii dintre om și AI.
Un lucru rămâne însă neschimbat: partea umană. Transferul sec de cunoștințe poate fi automatizat. Dar experiența care face informația să se rețină și să conteze e profund umană. De aici o contrareacție pe care o anticipez: așa cum avem „handmade” la produse, vom avea „made by a human” la conținutul intelectual. Vor exista grupuri care obosesc de conținutul AI de umplutură și caută explicit învățare cu garanție umană, și noi construim deja pentru ele, prin inițiative precum Sonexy și eJourneys.
Cred, de fapt, că schimbarea va fi mai disruptivă decât apariția internetului. Atunci, problema era că informația era greu de găsit. Acum e invers: oamenii știu toate teoriile, dar prea multe ca să mai știe pe care s-o aplice. Aici e rolul nostru în următorii 5 ani: nu să livrăm informație, ci să ajutăm oamenii să discearnă și să aplice.
Ați spus că provocarea reală la adoptarea AI e mindsetul, nu skill-urile tehnice. Cum arată, concret, un coleg care a trecut cu succes acest prag de mentalitate?
Sârbu Dragoș: Nu e cel care știe cele mai multe prompturi. E cel care și-a schimbat reflexul.
Concret: când apare o sarcină nouă, primul lui gând nu mai e „cât îmi va lua să fac asta în mod obișnuit”, ci „poate fi făcută altfel?”. Nu așteaptă să i se spună ce tool să folosească; experimentează singur, se lovește de limite, revine cu întrebări mai bune.
Al doilea semn: nu mai caută răspunsul perfect de la AI. A înțeles că AI-ul e un colaborator failibil, nu un oracol. Îi dă context, iterează, corectează, verifică. Un output greșit dar bine formatat nu-l păcălește; știe că ăla e mai periculos decât niciun output.
Și al treilea, poate cel mai important: nu se simte amenințat. Nu-și protejează munca ascunzând-o de automatizare. A înțeles că, dacă AI-ul preia partea repetitivă, el urcă spre partea în care chiar contează judecata lui. Colegul care a trecut pragul nu întreabă „mă înlocuiește?”, ci „cum mă poate ajuta să rezolv mai repede și mai calitativ ce înainte lua mult timp?”.
Ați menționat dependența de furnizori externi din cauza lipsei unei competențe IT interne. Ce ați vrea să puteți face singuri peste un an?
Sârbu Dragoș: Cred că e o chestiune de scară. Sub o anumită dimensiune, e perfect rațional să te bazezi pe parteneri externi pentru zona tehnică; nu are sens să construiești intern competențe pe care le folosești ocazional. Peste o anumită dimensiune, însă, dependența totală devine un cost ascuns: pierzi viteză și pierzi context, pentru că nimeni din interior nu înțelege suficient de bine cum funcționează propriile sisteme.
Ce mi-aș dori peste un an nu e să internalizăm tot, ci să avem două lucruri.
Primul: suficientă competență internă cât să fim un partener lucid pentru furnizorii externi. Să știm să punem întrebările corecte, să evaluăm o soluție înainte s-o cumpărăm, să nu fim captivi într-un singur ecosistem.
Al doilea, poate mai important: claritate high-level asupra întregii arhitecturi digitale. Avem în paralel un CRM, platforme de învățare, tool-uri de automatizare; fiecare bun în sine, dar întrebarea reală e cum comunică între ele. Nu detaliul tehnic al fiecărei platforme mă interesează, ci imaginea de ansamblu: cum se leagă soluțiile ca să lucreze împreună, nu în paralel. Fără viziunea asta, fiecare tool rezolvă o problemă punctuală, dar per total dublezi efortul și pierzi informație la fiecare graniță dintre sisteme. Cu ea, alegi fiecare piesă știind cum se integrează în întreg. Asta e autonomia care contează: nu să executăm noi tehnic, ci să conducem noi decizia și integrarea.
Care este rolul angajaților în procesele de adoptare a tehnologiei?
Sârbu Dragoș: Decisiv și subestimat. Poți cumpăra orice tehnologie; adoptarea reală n-o cumperi. Un tool pe care nimeni nu vrea să-l folosească rămâne un abonament neutilizat.
Și aici trebuie să fiu onest, pentru că e ușor de romanțat. În realitate, adopția are două fețe. Unele decizii se iau de sus și e normal să fie așa: un sistem central cum e un CRM trebuie standardizat, nu poate fi lăsat la latitudinea fiecăruia, altfel ai haos, nu autonomie. Alte lucruri, în schimb, felul în care fiecare om își folosește AI-ul în munca de zi cu zi, nu au cum să vină de sus. Acolo, dacă impui, pierzi.
Diferența o face răspunsul la „de ce”. Poți da unui om acces la un tool și să nu se întâmple nimic. Sau poți să-i arăți de ce contează pentru munca lui concretă, și atunci începe să caute singur unde îl ajută. Cele mai bune cazuri de utilizare nu vin din strategia de la vârf; vin de la omul care face zilnic o sarcină și vede primul unde se poate face altfel. Rolul nostru e să-l facem să vrea să caute, nu să-l obligăm să folosească.
De asta am pornit și o inițiativă internă în jurul AI-ului, un spațiu construit mai degrabă ca laborator deschis decât ca program obligatoriu. Mai puțin concurs, mai mult experiment: oamenii încearcă fără presiune, împărtășesc ce merge și ce nu, învață unii de la alții. Miza e reală și oamenii o simt; industria se schimbă rapid. Dar cred că oamenii se mișcă mai bine când înțeleg sensul din spate decât când sunt împinși de frică.
Rolul meu, ca om de operațiuni, e să creez cadrul: să dau acces, să dau siguranța de a greși experimentând, și să transform ce funcționează pentru un om într-un proces care merge pentru toată echipa. Tehnologia e partea ușoară. Fără oameni care vor s-o folosească, rămâne o investiție pe hârtie.
Un material Business Forward — un program Social Innovation Solutions, susținut de Raiffeisen Bank și Orange Business.
